În contextul actual, puterile lumii, fie că este vorba despre puteri consolidate sau de puteri emergente, îşi regândesc strategiile de apărare și, implicit, eforturile financiare necesare pentru a implementa aceste strategii. Analiza cheltuielilor pentru apărare relevă discrepanțe majore atât între țările europene membre NATO, cât și între SUA și ceilalți membri NATO.
În 2016, România a avut cheltuieli militare pe cap de locuitor semnificativ mai scăzute față de media țărilor europene din NATO, țara noastră alocând de aproximativ trei ori mai puțini bani pentru apărare. De asemenea, în regiune, România se află pe penultimul loc (141 USD pe cap de locuitor), fiind la mică distanță de Bulgaria, care are cel mai mic buget pentru apărare (102 USD pe cap de locuitor). Graficul arată o creștere constantă a bugetului pentru apărare a României din ultimii patru ani, lucru apreciat în mod explicit de către partenerii NATO, în special SUA. Date fiind decalajele preexistente, alocările pentru apărare rămân sub nivelul altor țări din regiune, cum ar fi Polonia, care au luat startul mai devreme în această chestiune.
Dacă ne uităm la cheltuielile SUA pentru apărare în 2016, observăm că acestea sunt de aproximativ patru ori mai mari decât media țărilor europene din NATO. Graficul ne ajută să ne reprezentăm mai bine apelurile preşedinţilor americani Barack Obama şi Donald Trump privind o distribuţie mai echitabilă a cheltuielilor pentru apărare în cadrul NATO. Oricât ar părea de paradoxal sau de neaşteptat, exprimările celor doi preşedinţi pe această temă sunt identice: „fair share for the cost of defence” (Barack Obama, declaraţie în timpul conferinţei comune de presă cu Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, 3 iunie 2014, Donald Trump, declaraţie în timpul conferinţei comune de presă cu Preşedintele României, Klaus Johannis, 9 iunie 2017).
Sursa datelor: http://www.nato.int/cps/on/natohq/news_142152.htm , Links - Defence Expenditures of NATO Countries (2009-2016)
Graficul şi comentariile au fost puse la dispoziţie de Alina Bârgăoanu, Corina Buzoianu și Raluca Buturoiu, membri în echipa proiectului „Starea Naţiunii”.
În literatura de specialitate se menționează faptul că există o legătură puternică între rata ocupării forței de muncă și nivelul de educație al unei persoane. Mai exact, este consemnată ideea că, pe măsură ce crește nivelul de educație, crește, de asemenea, șansa unei persoane de a ocupa un loc pe piața muncii. Această legătură strânsă între rata ocupării forței de muncă și nivelul de educație al unei persoane este susținută de date statistice. Vă invităm să examinăm împreună indicatorul „Rata ocupării populației cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani, în funcție de nivelul de educație”.
Graficul de mai sus confirmă faptul că rata ocupării este proporțională cu nivelul de studii absolvite. Mai exact, observăm o tendință generală de creștere a ratei ocupării pe măsura creșterii nivelului de educație al unei persoane. Datele din 2016 arată că România se situează pe primul loc în regiune în ceea ce privește rata ocupării populației cu studii superioare (ISCED 5-8). De asemenea, constatăm și faptul că România are o rată a ocupării în rândurile persoanelor cu studii superioare cu aproximativ 3 procente mai mare decât rata ocupării în rândurile persoanelor cu studii superioare din Uniunea Europeană (86,2% comparativ cu 83,4%). Aceste date pot reprezenta puncte de sprijin pentru fundamentarea unor politici publice care să încurajeze accesul la educație, în vederea facilitării accesului la piața muncii.
Legendă: Rata ocupării populației cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani, în funcție de nivelul de educație se referă la procentul de persoane angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, din totalul populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani. Nivelurile de educație la care se face raportarea sunt ISCED 0-2 (nivel scăzut de educație – educație antepreșcolară, preșcolară, primară și gimnazială), ISCED 3-4 (nivel mediu de educație – educație liceală și postliceală) și ISCED 5-8 (nivel ridicat de educație – studii universitare de licență, masterat și doctorat sau echivalent).
Sursa datelor: Eurostat, 2017, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsa_ergaed&lang=en
Graficul şi comentariile au fost puse la dispoziţie de Alina Bârgăoanu și Raluca Buturoiu, membri în echipa proiectului „Starea Naţiunii”.
Preocupările actuale privind adoptarea unui stil de viață sănătos (activitatea fizică regulată, consumul de fructe și legume, reducerea consumului de grăsimi), precum și dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiilor medicale, au dus la reducerea mortalității și la creșterea speranței de viață la naștere. Contrar acestei tendinţe prezente la nivel global, în special în ţările dezvoltate, România consemnează decalaje semnificative în comparaţie nu numai cu Europa Occidentală, ci şi cu Europa Centrală şi de Est. Vă invităm să medităm asupra a doi indicatori relevanți – „speranța de viață la naștere” și „speranța de viață la vârsta de 65 de ani”.
Datele reflectă faptul că, în România, speranța de viață la naștere este cu 5,6 ani sub media europeană (80,6 ani). De asemenea, o diferență semnificativă între România și statele din Uniunea Europeană se înregistrează și prin raportare la speranța de viață la 65 de ani. Graficul de mai sus arată că România se situează pe penultimul loc în regiune în ceea ce privește speranța de viață la naștere și speranța de viață la 65 de ani, fiind urmată doar de Bulgaria. România înregistrează același penultim loc și în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă în rândurile bărbaților de 65 de ani şi ultimul loc în ceea ce priveşte speranţa de viaţa sănătoasă în rândurile femeilor de peste 65 de ani (pentru detalii, vedeți graficul disponibil la: http://starea-natiunii.ro/en/25-facts-figures/98-speranta-de-viata-sanatoasa-in-randurile-femeilor-de-65-de-ani-plaseaza-romania-pe-ultimul-loc-in-regiune).
Sursa datelor: Eurostat, 2017
Speranța de viață la naștere: http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&pcode=tps00025&language=en
Speranța de viață la 65 ani: http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tps00026&language=en
Graficul şi comentariile au fost puse la dispoziţie de Alina Bârgăoanu și Raluca Buturoiu, membri în echipa proiectului „Starea Naţiunii”.
Procesul accentuat de îmbătrânire a populației și problemele de sănătate asociate cu înaintarea în vârstă reprezintă o preocupare majoră pentru orice societate. Posibilele acţiuni care să răspundă acestei preocupări ar trebui să vizeze îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, pentru a reduce presiunea crescândă asupra sistemului și serviciilor de sănătate. În acest context, vă invităm să reflectăm împreună asupra indicatorului „speranța de viață sănătoasă la vârsta de 65 de ani”.
Datele arată că România se află pe penultimul loc în regiune în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă în rândurile bărbaților de 65 de ani, fiind urmată doar de Ungaria. Situația este și mai dramatică în rândurile femeilor. Datele din 2015 surprind faptul că speranța de viață sănătoasă în rândurile femeilor de 65 de ani din România este de 5,7 ani, fiind cea mai mică din regiune și semnificativ mai mică față de media europeană (9,4 ani).
Observăm că, în România, speranța de viață sănătoasă a înregistrat o scădere dramatică în perioada 2010-2011. Una dintre explicații poate fi legată de faptul că această perioadă a marcat momentul de vârf al crizei economice. Ulterior, în perioada 2013-2015, constatăm o ușoară creștere. Totuși, speranța de viață sănătoasă rămâne în continuare sub nivelul anului 2007.
Sursa: Eurostat, 2017: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=hlth_hlye&lang=en
Legendă: Indicatorul măsoară numărul de ani pe care o persoană aflată la vârsta de 65 de ani speră să îi trăiască fără a întâmpina probleme moderate sau severe de sănătate. Acestea reflectă ideea de non-abilitate sau dis-abilitate, bazată pe evaluările respondenților care trebuie să estimeze dacă în ultimele 6 luni au existat limitări în activitățile zilnice din cauza unor probleme de sănătate.
Graficele şi comentariile au fost puse la dispoziţie de Loredana Ivan, Corina Buzoianu și Raluca Buturoiu, membri în echipa proiectului „Starea Naţiunii”, sub-domeniul Sănătate.
Rata de părăsire timpurie a școlii este un indicator cheie care măsoară participarea la educație. România avea, în 2016, o rată de părăsire timpurie a școlii de 18,5%, în creștere față de anii anteriori. Trendul negativ particularizează țara noastră în raport cu țări din regiune, precum Polonia, Cehia și Slovacia, care și-au ameliorat acest indicator.
În plus, rata de părăsire timpurie a școlii în funcție de mediul de rezidență rural/urban mic/urban mare arată o diferențiere foarte accentuată. Potrivit graficului de mai jos, rata de părăsire timpurie a școlii este de cinci ori mai mare în mediul rural decât în urbanul mare. O tendință negativă de evoluție se constată și în mediul urban mic, unde această rată a crescut de la 14,4% în 2012 la 17,4% în 2016.
Sursa: Eurostat, 2017: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=edat_lfse_30&lang=en
Rata de părăsire timpurie a școlii pe regiuni arată, de asemenea, o diferențiere puternică între regiunile sărace și cele mai dezvoltate. În al doilea grafic pe care îl prezentăm, vedem că, în regiunile Nord-Est și Sud-Est, rata de părăsire timpurie a școlii este în creștere, înregistrând un nivel aproape trei ori mai mare față de cel al regiunii Vest (24,7%, respectiv 24,4% față de 9,1% în 2016).
Sursa: Eurostat, 2017: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=edat_lfse_16&lang=en
Legendă: Indicatorul rata de părăsire timpurie a școlii se calculează ca procent din populația între 18-24 de ani care a finalizat cel mult 8 clase din învățământul preuniversitar și ai cărei membri nu au fost în alt program de educație sau training în ultimele 4 săptămâni dinaintea anchetei.
Datele au fost puse la dispoziţie de Diana-Maria Cismaru și Oana Ștefăniță, membri în echipa proiectului „Starea Naţiunii”, sub-domeniul Educație și Cultură.
Vă invităm să ne uităm împreună la evoluţia PIB-ului României, comparativ cu PIB-ul altor ţări din regiune.
Nivelul PIB în țările din regiune în 1990 vs. 2015 (prețuri curente, USD)
Sursa: Banca Mondială, 2017: http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.CD
Legendă: nivelul PIB-ului (milioane $, prețuri curente) din anul 1990 și din anul 2015 pentru trei țări din regiune: Bulgaria / Polonia și România.
În 1990, ţările din regiunea Europei Centrale și de Est au pornit de la un nivel foarte apropiat al PIB-ul. PIB-ul României reprezenta 59,1% din PIB-ul Poloniei, era aproape dublul PIB-ului Bulgariei şi era similar cu cel al Cehiei (o țară mai mică decât a noastră). În 1990, PIB-ul Poloniei reprezenta 49% din PIB-ul cumulat al Ungariei, României, Cehiei și Bulgariei. Altfel spus, era, încă de pe atunci, campioana regiunii.
Un sfert de secol mai târziu, în 2015, toate țările menționate se puteau mândri cu evoluția ascendentă PIB-ului. De exemplu, în perioada 1990-2015, PIB-ul României a crescut de 4,56 ori, iar PIB-ul Poloniei de 7,23 ori. Din nou, Polonia stătea, în 2015, cel mai bine, cu o creștere de peste 7 ori. Din fruntaşă, Polonia a devenit, în 2015, lider absolut, desprinzându-se de pluton fără drept de apel. PIB-ul Poloniei a ajuns să însemne, în 2015, 89% din PIB-ul cumulat în același an al Cehiei, Ungariei, României și Bulgariei, față de 49% în 1990. Altfel spus, Polonia a devenit locomotiva zonei.
Unde se situează România? În primul rând, state mult mai mici decât România, precum Cehia, au avut și au în continuare un PIB la același nivel cu al nostru. În 2015, PIB-ul României reprezenta 37,3% din cel al Poloniei, comparativ cu 59,1% în 1990. Decalajul dintre cele două PIB-uri s-a accentuat. În plus, PIB-ul României a fost depășit – cu puțin, este adevărat – de cel al Cehiei. Altfel spus, România, a doua țară a regiunii din punctul de vedere al teritoriului şi al populaţiei, a căzut de pe locul al 2-lea pe locul al 3-lea. Important este că, în termeni reali, PIB-ul României se distanţează tot mai mult de cel al Poloniei, raportat la anul de referinţă 1990.
În concluzie, Polonia a câștigat cursa declanşată după 1990, în timp ce România se află pe un loc 3 apropiat de locul 2, dar la mare distanţă faţă de câştigător.
Graficul şi comentariul au fost puse la dispoziţie de Cristian Păun, Florina Pînzaru, membri în echipa proiectului „Starea Naţiunii”, sub-domeniul Dezvoltare economică.
Competența face diferența!
„Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020“
Utilizarea datelor de pe acest site se face in conformitate cu OGL-ROU-1.0
Conţinutul acestor materiale aferente site-ului nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.
Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor.
RO
English