Formarea brută de capital fix în România este un indicator care a crescut aproape nesemnificativ în ultimii 25 de ani (dependența PIB față de investiții a rămas aproape neschimbată). Nivelul de capitalizare este relativ scăzut în economia românească, iar acest fapt explică şi legătura strânsă între dinamica exporturilor (care au crescut de la 16.7% în PIB în 1990 la 42.2% în 2013) şi dinamica importurilor (de la 26% în PIB în 1990 la 42.7% în 2013). Această situație lămureşte în bună măsură şi deficitele comerciale constante şi consistente, mai ales în perioade de creeştere economică. Orientarea economiei româneşti spre export este limitată de faptul că investițiile sunt direcționate mai ales către producția de subansambluri, care solicită şi multe importuri de completare. În acelaşi timp, importurile de resurse şi bunuri sunt necesare în condiţiile în care consumul creşte. Rezultatul cumulat al acestor procese anulează o bună parte din valoarea adăugată a exporturilor realizate.

Chiar dacă în România economisirile au crescut constant (mai ales după criză), nivelul redus al veniturilor populaţiei nu permite acumularea consistentă de capital. Depozitele bancare au o valoare foarte mică în România (40% din depozite au o valoare de sub 5 euro), iar cele de valoare foarte mare sunt concentrate la foarte puțin deponenți (5% din deponenți dețin 75% din depozite!). În acest context, stocul total de investiții străine în România abia depășește 70 de miliarde de euro, în timp ce datoria externă totală a trecut deja 92 de miliarde euro. În 2016, România a adăugat doar 5,6 miliarde euro la stocul de capital străin, însă cele mai multe investiții se regăsesc în sectoare prelucrătoare de resurse de bază (ţiţei, produse alimentare, energie etc.).