Dezvoltarea economică sustenabilă are la bază un sistem financiar-bancar stabil și funcțional. La finanțarea economiei contribuie, pe de o parte, sistemul fiscal (prin intermediul taxelor colectate şi redistribuite apoi către investiții destinate dezvoltării) şi, pe de altă parte, sistemul financiar-bancar, care creditează economia prin mecanisme specifice. Dezvoltarea unei națiuni depinde de nivelul veniturilor publice şi de modul în care aceste venituri sunt redistribuite către diverse sectoare ale vieţii sociale. De exemplu, în România, există o impozitare mai accentuată a muncii prin comparație cu impozitarea capitalului. Există o diferenţă considerabilă în această privinţă nu numai în raport cu ţările dezvoltate ale Europei, ci şi cu ţările vecine. De pildă, în Germania capitalul îşi însuşeşte aproximativ 40 de procente din valoarea nou creată, iar munca 60 de procente; la noi, situaţia este inversă. Acest fapt are consecinţe directe asupra veniturilor de care dispune statul în procesul redistribuirii (adică în finanţarea investiţiilor publice, a infrastructurii, educaţiei, sănătăţii etc). [Citește mai mult]
Starea finanțelor publice și nivelul capitalului acumulat influențează în mod direct potențialul de dezvoltare al unei țări. Aceste aspecte vor fi abordate în mod detaliat printr-o serie de indicatori specifici. Capitalul este resursa cheie în orice sistem economic. El reprezintă liantul dintre toţi factorii ce participă la procesul de producţie (muncă, materii prime, tehnologie, inovare, management, ş.a.). Astfel, acumularea de capital, din diverse surse, şi investirea acestuia în proiecte eficiente, reprezintă condiţii de prim ordin pentru susţinerea proceselor de dezvoltare. România are un sistem financiar-bancar mai puțin dezvoltat în comparaţie cu țările occidentale, dar şi în comparaţie cu unele state din regiune (Polonia, de exemplu). Acumularea de capital a crescut constant în România în ultimele decenii, în paralel cu capitalizarea sistemului bancar. Cu toate acestea, implicarea sistemului financiar-bancar în viaţa economică se situează mult sub media europeană (rata creditării este de cinci ori mai mică decât în Uniunea Europeană).
Problematica acestui domeniu este prezentată în două subdomenii: finanțe și capital financiar; primul se referă la situaţia finanțelor publice, iar al doilea la procesul de acumulare a capitalului şi la sistemul financiar-bancar.
Acest subdomeniu descrie finanțele publice (bugetul de stat) prin indicatori care privesc veniturile fiscale, deficitul bugetar, cheltuielile publice şi datoria publică. Statul este un actor fundamental în orice economie modernă, fiind furnizorul unor bunuri publice vitale cum ar fi apărarea, ordinea publică, educația, sănătatea şi asistența socială. Modul în care statul alocă resursele de care dispune, dar şi eficienţa utilizării acestor resurse de către autorităţi influențează semnificativ procesele de dezvoltare. Astfel, în structura cheltuielilor bugetare descifrăm adevăratele priorităţi ale unui stat. Când bugetul este mic, nici alocările bugetare nu pot fi mari, indiferent de importanţa domeniului. Prin urmare, problema de fond este creşterea bugetului, prin amplificarea activităţii economice, sporirea eficienţei şi diversificarea surselor care alimentează bugetul. [Citește mai mult]
În acelaşi timp, indicatorul numit „ponderea veniturilor fiscale în PIB” ne arată că ţara noastră are un grad redus de colectare a taxelor, comparativ cu media din UE. România se află pe ultimul loc în UE la gradul de colectare a TVA-ului, cu un deficit de colectare de 39.6% în 2015 – cel mai mare din regiune (PwC, 2016). Impozitul pe profit este marginal (circa 6% din total venituri fiscale, în scădere), la fel și impozitul pe proprietate (circa 2% din total venituri fiscale, în scădere), așa cum reiese din datele privind execuția bugetară în 2016-2017 (Ministerul Finanțelor, 2018). Când colectezi insuficient şi cheltuieşti peste potențialul economiei şi mai degrabă pentru stimularea consumului, deficitele bugetare sunt inerente. Aceste aspecte sunt puse în evidenţă de indicatorii care privesc dimensiunea deficitului bugetar (ca expresie a dezechilibrului dintre venituri şi cheltuieli) şi evoluția datoriei publice pe termen lung. Astfel, deficitele acumulate de România în ultimii 20 de ani depășesc 70 miliarde euro, în timp ce datoria publică a depășit 65 de miliarde euro (cu o pondere de 39% din PIB). Numai în ultimii 7 ani dezechilibrele bugetare înregistrate de România au adăugat o datorie publică de 31 miliarde euro (echivalentul a circa 3.000 de km de autostradă!).
O națiune se dezvoltă doar dacă este capabilă să atragă şi să acumuleze capital. Capitalul este una dintre cele mai importante avuții pe care le deține o națiune și reprezintă, în economiile moderne, forţa motrice a dezvoltării. Acest subdomeniul se referă la sursele şi natura capitalului acumulat în societate şi la modalităţile în care este intermediat de sistemul financiar-bancar. Principalii indicatori utilizaţi în acest subdomeniu sunt: acumularea brută de capital fix (nivelul investițiilor în activități productive), nivelul economisirii (ca sursă a acumulării de capital), volumul creditării bancare, volumul investițiilor străine, activele nete ale băncilor, diferența între dobânda la credite și dobânda la depozite, structura depozitelor pe scadenţe şi valoare. [Citește mai mult]
Formarea brută de capital fix în România este un indicator care a crescut aproape nesemnificativ în ultimii 25 de ani (dependența PIB față de investiții a rămas aproape neschimbată). Nivelul de capitalizare este relativ scăzut în economia românească, iar acest fapt explică şi legătura strânsă între dinamica exporturilor (care au crescut de la 16.7% în PIB în 1990 la 42.2% în 2013) şi dinamica importurilor (de la 26% în PIB în 1990 la 42.7% în 2013). Această situație lămureşte în bună măsură şi deficitele comerciale constante şi consistente, mai ales în perioade de creeştere economică. Orientarea economiei româneşti spre export este limitată de faptul că investițiile sunt direcționate mai ales către producția de subansambluri, care solicită şi multe importuri de completare. În acelaşi timp, importurile de resurse şi bunuri sunt necesare în condiţiile în care consumul creşte. Rezultatul cumulat al acestor procese anulează o bună parte din valoarea adăugată a exporturilor realizate.
Chiar dacă în România economisirile au crescut constant (mai ales după criză), nivelul redus al veniturilor populaţiei nu permite acumularea consistentă de capital. Depozitele bancare au o valoare foarte mică în România (40% din depozite au o valoare de sub 5 euro), iar cele de valoare foarte mare sunt concentrate la foarte puțin deponenți (5% din deponenți dețin 75% din depozite!). În acest context, stocul total de investiții străine în România abia depășește 70 de miliarde de euro, în timp ce datoria externă totală a trecut deja 92 de miliarde euro. În 2016, România a adăugat doar 5,6 miliarde euro la stocul de capital străin, însă cele mai multe investiții se regăsesc în sectoare prelucrătoare de resurse de bază (ţiţei, produse alimentare, energie etc.).
Competența face diferența!
„Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020“
Utilizarea datelor de pe acest site se face in conformitate cu OGL-ROU-1.0
Conţinutul acestor materiale aferente site-ului nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.
Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor.
RO
English
