Numărul de absolvenți de școli postliceale sanitare

Domeniul: Sănătate

Subdomeniul: Resurse umane

Detalii:

Acest indicator se referă la absolvenţii de şcoli postliceale care pot lucra ca asistenți medicali (personal sanitar mediu). Indicatorul trebuie corelat cu cel care analizează numărul personalului sanitar (asistenți medicali) la 100.000 de locuitori, evidențiind astfel nevoia de resurse umane în domeniul medical şi potențialul de dezvoltare a personalului sanitar mediu, relativ la nevoile populației. În România există serioase disparități regionale (pe regiuni de dezvoltare) privind numărul de medici și asistente, de diferite specializări, regiunile mai dezvoltate economic dispunând de personal medical mai numeros, comparativ cu regiunile mai puțin dezvoltate economic. Aceste disparități regionale s-au accentuat în ultimii 10 ani.

INS, În Anuarul Statistic din 2015 putem găsi aceste date între 2009/2010 și 2013/2014 (pe ani academici), la pagina 310

Frecvență simplă (Număr)

România

Nu sunt

Competența face diferența!

„Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020“

Utilizarea datelor de pe acest site se face in conformitate cu OGL-ROU-1.0

Conţinutul acestor materiale aferente site-ului nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.

Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor.

Help Desk
Nume *
Telefon
Email *
Mesaj *
 
Help Desk