Domeniul: Dezvoltare economică și infrastructură
Subdomeniul: Industrie și antreprenoriat
Detalii:
Volumul producției industriale este insuficient pentru a caracteriza procesul de industrializare a unei națiuni. Contează și ceea ce produce această industrie. Industria românească a devenit tot mai dependentă de un număr restrâns de sectoare, toate cu valoare adăugată mică. În 2015 industria românească era dominată în proporție de 57% de doar patru sectoare: industria alimentară (22% din total industrie, pondere în scădere în ultimii 20 de ani), industria vehiculelor (17% pondere din total industrie, în creștere), produse metalice (pondere de 10%, în creștere) și produse din cauciuc și plastic (pondere de 8%, în creștere). Remarcăm câteva schimbări de structură a industriei importante: produsele textile au pierdut din importanță în favoarea vehiculelor, industria alimentară a scăzut semnificativ ca pondere, produsele rafinate din petrol și cărbune au fost înlocuite de produse din cauciuc și mase plastice. Aceste schimbări arată două lucruri relevante pentru modul în care se dezvoltă România (prin prisma industriei sale): am substituit un lohn mai puțin sofisiticat (textile) cu unul mai sofisticat (vehicule), contribuția industriei alimentare în scădere explică dependența de importuri în creștere pentru aceste produse și continuăm să menținem sectoare industriale fără valoare adăugată mare (produse metalice, produse prelucrate din petrol și cărbune).
Unități: milioane de euro
Sursă:
Eurostat, variabila nama_10_a64
Competența face diferența!
„Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020“
Utilizarea datelor de pe acest site se face in conformitate cu OGL-ROU-1.0
Conţinutul acestor materiale aferente site-ului nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.
Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor.