Întreaga istorie modernă a României este brăzdată de dezbaterea privitoare la locul agriculturii în “portretul” economico social al ţării. Nimic nu ilustrează mai convingător importanţa specială a agriculturii pentru o ţară cu datele naturale ale României. Indiferent de suişurile şi coborâşurile pe care le-a consemnat agricultura, ca ramură a economiei naţionale, importanţa economică şi, deopotrivă, strategică a acestui domeniu este puternic relevată de evoluţia societăţii contemporane. Într-o lume care continuă să crească demografic, aflată sub impactul schimbărilor climatice, securitatea alimentară şi calitatea hranei devin concepte cheie. Iată de ce evoluţia din ultimii ani nu impinge într-un plan secund, ci potenţează dezbaterea clasică de care am amintit: care este rolul agriculturii în cadrul economiei noastre naţionale şi cum îşi poate spori contribuţia la dezvoltării ţării?[Citește mai mult]
În caracterizarea acestui domeniu am încercat să respectăm datele unei viziuni mai cuprinzătoare despre problematica agriculturii în România de astăzi. Am căutat să surprindem evoluţia acestei ramuri economice – de pildă faptul că participarea ei la crearea PIB-ului a scăzut la 5 procente, comparativ cu 20 de procente în 1990 – problemele critice cu care este confruntată activitatea din domeniul agricol (slaba dotare tehnică, fărâmiţarea proprietăţii, existenţa unei industrii precare de prelucrare a producţiei agricole etc); în acelaşi timp, am insistat asupra vieţii satului, ca element central al modernizării agriculturii, asupra preocupărilor de perspectivă, cu semnificaţie strategică privind evoluţia domeniului agricol. Aşa cum am făcut loc unor programe lansate în ultimii ani – cel privind extinderea sistemului de irigaţii, stimularea creşterii animalelor, a producţiei cerealiere etc
În această lumină, am identificat şase subdomenii 1. Terenuri destinate agriculturii, 2. Producţie agricolă şi zootehnică, 3. Poluarea mediului prin activităţi agricole, 4. Contribuţia agriculturii la nivelul economiei, 5. Aspecte privind calitatea vieţii în mediul rural, 6. Hrană şi securitate alimentară. Fiecare domeniu beneficiază de un număr de indicatori principali şi secundari - selectaţi din bazele de date interne şi internaţionale - care ne ajută să ne reprezentăm mai clar situaţia din fiecare subdomeniu.
Suprafaţa agricolă
Producție agricolă și zootehnică
Poluarea mediului prin activități agricole
Contribuţia agriculturii la dezvoltarea economică
Calitatea vieţii în mediul rural
Hrană şi securitate alimentară
Din punct de vedere al suprafeţei agricole, România ocupă locul şase în Europa, după Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania şi Polonia. De aceea, suprafaţa agricolă formează obiectul primului indicator principal al subdomeniului de faţă. Chiar dacă a cunoscut o scădere semnificativă, suprafaţa de teren arabil – indicator principal în cadrul acestui subdomeniu - a rămas considerabilă şi plasează ţara noastră de asemenea pe un loc important în Europa. Suprafeţele considerabile de teren arabil vorbesc despre un fapt semnificativ: cerealele reprezintă principala componentă a producţiei agricole din România. Al treilea indicator principal are în vedere suprafeţele de terenuri irigate, factor important în creşterea producţiei la hectar. De remarcat este faptul că procentul terenurilor irigate este unul relativ scăzut la nivel naţional, situându-se uşor sub valorile înrregistrate în state precum Polonia, Ungaria şi Bulgaria.După o perioadă de declin vizibil, această suprafaţă a crescut în ultimul an şi există perspective să evolueze promiţător în anii care vin.[Citește mai mult]
Subdomeniul terenuri destinate agriculturii beneficiază de suportul a opt indicatori secundari: total teren în mediul rural, total teren arabil (complementar cu indicatorul principal omonim, cel secundar prezintă suprafaţa totală de hectareexistentă la nivel naţional), terenuri cultivate cu cereale, terenuri cultivate cu legume, suprafaţă vii pe rod, total terenuri acoperite cu ferme agricole şi total terenuri alocate culturilor organice şi total suprafeţe terenuri cu livezi pe rod. Împreună, cele două tipuri de indicatori conturează o imagine reprezentativă cu privire la această bogăţie de un tip special a ţării: suprafaţa sa agricolă.
Producţia agricolă şi zootehnică exprimă gradul de valorificare a suprafeţei agricole, a condiţiilor naturale de care se bucură activitatea agricolă în ţara noastră. Randamentul agricol exprimat de cantitatea de produse obţinute pe unitatea de suprafaţă cultivată – poate fi amplificat prin intermediul producţiei zootehnice, care asigură o valorificare superioară a producţiei agricole propriu zise. [Citește mai mult]
Subdomeniul de faţă conţine trei indicatori principali (indicele de producţie al recoltei,productivitatea cerealieră, maşini agricole şi tractoare raportate la 100 km. pătraţi de teren arabil) şi şase indicatori secundari ( numărul de animale care revin la 100 hectare teren, producţia animalieră globală, producţia de lapte, producţie de fructe, pe specii de pomi, producţia totală de struguri şi producţia pe ramuri agricole).
Analiza activităţii circumscrise de către acest subdomeniu din perspectiva indicatorilor principali, relevă câteva concluzii cu valoare orientativă pentru următoarea perioadă. Productivitatea cerealieră, deşi a cunoscut o evoluţie de ansamblu pozitivă, evidenţiază faptul că randamentul economic se situează cu mult sub valorile consemnate la nivel european. Aşa cum numărul de maşini agricole şi tractoare la 100 km pătraţi relevă o adevărată rămânere în urmă a gradului de dotare tehnică a agriculturii din ţara noastră.
Cel de-al treilea subdomeniu este alcătuit dintr-un un indicator principal ( I1. Consumul de fertilizatori) şi patru indicatori secundari ( IS1. Emisii de metan din agricultură (% din total), IS2. Emisii de metan din agricultură (mii de tone de CO2), IS 3. Emisii de oxid nitric din agricultură (% din total), IS 4. Emisii de oxid nitric din agricultură (mii de tone de CO2). Acest set de indicatori statistici sunt relevanți pentru a evidenția gradul de poluare al produselor agricole rezultate în urma activităților de profil, precum și principalele provocări cu care se confruntă sectorul animalier, pentru această componentă. [Citește mai mult]
În mod inevitabil dezvoltarea tehnologiilor agricole, a impus deopotrivă și utilizarea unor produse de sinteză chimică, în sensul combaterii dăunătorilor care pot afecta culturile agricole, cât și pentru mărirea productivității agricole în sine. Procese precum fertilizarea, ierbicidarea, protejarea chimică a culturilor, reprezintă un numitor comun pentru activitățile agricole moderne. Trebuie avut însă avut deopotrivă în vedere faptul că toate aceste activități, pe lângă componenta benefică evidentă pe care o conferă proceselor agricole, reprezintă deopotrivă și factori de poluare ce influentează calitatea solului agricol, a aerului și a pânzei freatice.
Prin analiza indicatorilor propuși se urmărește evidențierea principalilior factori poluatori generați de domeniul agriculturii.
Cel mai importnat indicator statistic ce evidențiază gradul de poluarea al solului și pânzei freatice îl reprezintă consumul de fertilizatori ( ce se măsoară în kilograme per hectar de teren arabil).
Indicatorul privind consumul de fertilizatori evidențiază cantitatea utilizată la hectar pentru obținerea unor produse agricole performante. Este un indicator simplu, prezent într-o stare neagregată, care poate fi corelat prin natura sa cu efectele indicatorilor producție cerealieră ( strâns legată de consumul de fertilizatori la hectar). Ceilalți indicatori propuși pentru acest domeniu evidențiază emisiile de metan din agricultură (exprimat în mii de tone de CO2 dar și procentul acestora din totalul emisiilor poluante de metan) precum și emisiile de oxid nitric din agricultură (având aceeași parametrii de măsură precum cei ai emisilor de metan. Analiza evoluției acestor indicatori se poate realiza în context național (implicând analiza principalelor regiuni de dezvoltare) dar și la nivel internațional (pentru a putea observa evoluțiile similare pentru acești parametrii în cadrul unor alte state membre UE).
Acest subdomeniu evidențiază rolul pe care agricultura îl joacă în dezvoltarea economiei naționale. Potrivit datelor statistice, contribuţia întregului domeniu al agriculturii, silviculturii, pisciculturii la formarea Produsului Intern Brut este importantă, dar nu mai cunoaşte dinamica şi nu mai atinge ponderea înregistrate înainte de 1989. Această tendință descrescătoare este normală statelor dezvoltate sau în curs de dezvoltare, având în vedere că agricultura nu este un sector generator de valoare adaugată atât de importantă. În cadrul Uniunii Europene, de exemplu, agricultura din Germania si Franța, cele mai importante economii, contribuie cu mai puțin de 2 % la PIB-ul național. Fireşte, cifrele de mai sus pot fi explicate prin existenţa unei industrii şi a unei economii foarte puternice, ceea ce nu este cazul României. În ţara noastră, un factor explicativ al contribuţiei relativ modeste a agriculturii la constituirea PIB este reprezentat de extensia pe care o au micile gospodării de subzistenţă, parcelarea excesivă a proprietăţii. La care se adaugă absenţa unei viziuni manageriale de perspectivă. De pildă, România exportă cereale şi importă carne şi produse prelucrate. [Citește mai mult]
Subdomeniu conţine un indicator principal (contribuţia agriculturii la crearea PIB ) şi un număr de trei indicatori secundari (valoarea adăugată per angajat în agricultură, iImporturi CIF ( produse vegetale şi animaliere), exporturi FOB ( produse vegetale şi animaliere).
Rolul acestui subdomeniu este de a evidenția caracteristicile esențiale ale calității vieții în mediul rural. Pornind de la standardele minimale stabilite la nivelul Uniunii Europene, un accent deosebit s-a pus pe accesul populației din mediul rural la facilitățile utilitare ( electricitate, apă, canalizare, gaze). Cel dea-l cincelea subdomeniu cuprinde un indicator principal (populaţia în mediul rural), precum și un număr de patru indicatori secundari (acces la servicii sanitare în mediul rural, angajabilitatea în agricultură, acces la electricitate, populaţie aflată în sărăcie ). [Citește mai mult]
Indicatorul principal al domeniului se referă la populația din mediul rural (% raportat la totalul populației). În acest domeniu, conform datelor statistice din 2016, România se situează pe antepenultimul loc în Uniunea Europeană (45,25 %)după Slovenia (50,37%) şi Slovacia (46,53%) însă pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte numărul total efectiv de locuitori domiciliaţi în mediul rural. Continuarea procesului de urbanizare reprezintă o condiţie esenţială a modernizării României şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii. Imediat după 1990, am asistat la o creştere a populaţiei rurale; ulterior, acest proces s-a inversat, populaţia din mediul rural continuând să scadă ; scădere care se datorează în parte migrației unei părți către mediul urban, sau către alte țări ( populația activă). Acest proces migratoriu a accentuat însă o tendinţă nefavorabilă, anume îmbătrânirea severă a populației rurale.
Indicatorii secundari vizează identificarea nivelului de acces la serviciile sanitare ( în special la serviciile specializate de bază), la electricitate ( pe baza criteriilor fundamentate de către Banca Mondială). Pentru a stabiliza cu deosebire populaţia tânără în mediul rural şi a limita aria sărăciei, este fundamental să fie create noi locuri de muncă, proces care nu poate fi finalizat fără un anumit grad de extindere a activităţilor industriale în mediul rural.
Creşterea necesarului de hrană la nivel global ( populaţia planetei a crescut de peste cinci ori in ultima suta de ani), precum şi cerinţa diversificării ofertei în domeniu au reprezentat contextul în care a apărut conceptul de securitate alimentară. Potrivit Summitului Mondial asupra Hranei din anul 1996, securitatea alimentară implică un sistem format din patru componente fundamentale: hrana trebuie să existe şi să fie disponibilă, cetăţenii să aibă acces facil la hrană, aceasta să fie asigurată constant şi la un înalt nivel calitativ; în sfârşit, cea de-a patra, cea mai importantă, toate componentele menţionate mai sus să existe simultan, să fie stabile şi sustenabile. [Citește mai mult]
Pornind de la aceste patru componente fundamentale,au fost construiţi cei patru indicatori ( unul principal şi trei secundari) care radiografiază starea acestui subdomeniu.Am ales drept indicator principal indexul producţiei de hrană; este un indicator compozit, care ia în calcul producţia principalelor culturi agricole ( cereale, legume, fructe, seminţe etc.)utilizate în formarea hranei de bază a oamenilor, raportată la preţurile medii de consum înregistrate în anul în care se realizează măsurătoarea statistică. Deoarece era necesară fundamentarea unei baze comune de raportare, a fost aleasă, ca etalon, perioada anilor 2004 -2006 şi a fost stabilită valoarea de 100 unităţi, ca bază de referinţă valabilă la nivel global. Este de precizat faptul că România s-a situat constant în ultimii 20 de ani, în apropierea valorii de referinţă de 100 de unităţi, ceea ce indică un nivel ridicat de stabilitate în asigurarea hranei.
Primii doi indicatori secundari sunt: total exporturi de hrană şi total importuri de hrană. Dacă în 1991 România importa de aproximativ 2 ori mai multă hrană şi produse animale decât exporta, în ultimii 20 de ani acest raport aproape s-a dublat (datorită creşterii exponenţiale a importurilor). În legătură cu cel de-al treilea indicator secundar,indicele deficitului de hrană (care se măsoară în kilocalorii per personă /zi) şi stabileşte diferenţa faţă de valoarea pragului caloric de referinţă pe care un om ar trebui să-l înregistreze într-o zi. Subliniem faptul că România nu raportează informaţii către bazele de date internaţionale, însă ţine cont de situaţia înregistrată la nivel internaţional pentru acest parametru.
Competența face diferența!
„Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020“
Utilizarea datelor de pe acest site se face in conformitate cu OGL-ROU-1.0
Conţinutul acestor materiale aferente site-ului nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.
Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor.
RO
English